Ukrenergo, agenția ucraineană de energie, a comparat atacul de astăzi asupra infrastructurii energetice cu cele produse de pe 10 și până pe 12 octombrie, care au redus capacitatea de furnizare de energie electrică a țării cu 30%. Aceasta este de părere că pagubele cauzate astăzi ar putea fi cele mai mari din ultima lună.
Agenția a anunțat că au fost impuse restricții, în ceea ce privește furnizarea de energie electrică în mai multe zone, pentru a reduce sarcina rețelelor și a preveni posibilele accidente. Printre regiunile afectate de numără Kiev, Cernihiv, Cernăuți, Jitomir, Sumî, Harkov, Poltava, Dnipropetrovsk, Zaporijie și Kirovograd.
Un reprezentant al Biroului Președintelui Ucrainei a declarat că, în urma atacurilor, 1,5 milioane de abonați nu mai au curent electric.
Sursa: CNN.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.