INSSE a estimat Produsul intern brut pentru semestrul I din 2022 la 609,8 miliarde de lei, în creştere cu 5,7% faţă de aceeași perioadă a anului trecut. În luna septembrie, statistica oficială estima creșterea semestrială la 5,8%.

Institutul Național de Statistică explică că modificări mai importante ale contribuţiei la scăderea PIB, între cele două estimări, au înregistrat consumul final individual efectiv al gospodăriilor populaţiei (de la +4,6% la +5,6%), exportul net de bunuri şi servicii (de la -7,2% la +0.5% ca urmare a revizuirii sursei de date) și variația stocurilor (de la 7,3% la -0,5%).

Referitor la al doilea trimestru, INSSE arată că Produsul intern brut a înregistrat, în trimestrul II 2022 faţă de acelaşi trimestru din anul 2021, o creştere cu 5,1 % pe seria brută și 5,0 % pe seria ajustată sezonier. În septembrie, Institutul indica o creștere de 5,3% atât pe seria brută cât și pe seria ajustată sezonier.

Față de estimarea din septembrie, Institutul Național de Statistică a revizuit în scădere aportul sectorului de servicii (în care INSSE include comerțul, dar și hotelurile și restaurantele) la creșterea PIB-ului, de la 2,3% la 1,7%.

Cea mai mare contribuție la formarea PIB-ului o are industria, care însă în primul semestru a scăzut. Pe locul doi în formarea PIB-ului o are sectorul de servicii. INSSE semnalează și o creștere a impozitelor nete pe produs (TVA și accize, +6,1%)

Comunicatul integral al INSSE.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday