Procurorul General al statului New York, Letitia James, a intentat miercuri un proces civil amplu împotriva lui Donald Trump, a trei dintre copiii săi (Donald Trump Jr., Eric Trump, Ivanka Trump) și a Organizației Trump. Allen Weisselberg, fostul director financiar al Organizației Trump, și Jeff McConney, un alt fost director al companiei, sunt de asemenea inculpați.
James susține că au fost implicați într-o fraudă expansivă care a durat din 2011 până în 2021 și de pe urma căreia fostul președinte s-a îmbogățit. În dosarul de peste 200 de pagini, se arată că frauda a inclus toate aspectele afacerii Trump, până la proprietățile și terenurile de golf ale acesteia. Organizația Trump și-a înșelat creditorii, asigurătorii și autoritățile fiscale prin supraevaluarea valorii proprietăților sale.
“Cu ajutorul copiilor săi și al directorilor săi de la Organizația Trump, Donald Trump și-a umflat în mod fals averea netă cu miliarde de dolari pentru a se îmbogăți pe nedrept și a înșela sistemul“, a transmis James într-un comunicat.
“Aceste acte de fraudă și denaturare au fost de natură similară, au fost comise de conducerea superioară a Organizației Trump ca parte a unui efort comun pentru fiecare Declarație [de venit] anuală și au fost aprobate la cele mai înalte niveluri ale Organizației, inclusiv de către însuși domnul Trump“, se arată în dosar.
James a declarat că dorește ca inculpații să renunțe la toate beneficiile pe care le-au obținut din fraudă, estimate la 250 de milioane de dolari. Procesul urmărește, de asemenea, să îi interzică lui Trump și copiilor săi să conducă companii din New York și să împiedice Organizația Trump să se implice în tranzacții imobiliare.
Trump a declarat anterior că Letitia James, care strânge probe de trei ani, conduce o “expediție de pescuit răzbunătoare și egoistă” și a negat acuzațiile. Pe 10 august, Trump a refuzat să răspundă la întrebări într-o depoziție desfășurată cu ușile închise, la biroul procurorului general, invocându-și dreptul constituțional împotriva autoincriminării de peste 400 de ori.
Procesul civil vine în timp ce Trump este supus unei presiuni legale din ce în ce mai mari, deoarece se confruntă cu numeroase anchete penale ale procurorilor federali și de stat, care implică acuratețea situațiilor financiare ale companiei sale, interferența în alegerile prezidențiale din 2020 și manipularea de documente clasificate după părăsirea mandatului.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.