“Un tren s-a stricat la trecerea prin tunel și suntem în curs de a transfera călătorii către o altă unitate separată de transport pasageri, prin tunelul de serviciu, pentru a-i excorta la terminalul nostru din Folkestone. Ne cerem scuze pentru acest inconvenient”, au transmis ieri reprezentanții Tunelului Canalului Mânecii.
Presa din Franța scrie că sute de persoane și câteva animale de companie au rămas blocate ore bune în canal, după ce trenul de la ora locală 15:50 (ora 16:50 ora României) s-a defectat la aproximativ 10 minute de la plecarea din Calais, Franța. Reprezentanții tunelului au precizat că acesta funcționează acum în condiții normale.
“Ne-am urcat în trenul de la ora 15:50, iar la aproximativ 10 minute de la plecare s-au stins toate luminile și trenul s-a oprit. Ni s-a spus că trebuie investigată o problemă la roți. Am așteptat aproximativ o oră și jumătate, după care ni s-a transmis că nu există o problemă la nivelul roților. Trenul a pornit apoi pentru încă cinci minute, după care s-a oprit din nou. De data aceasta am așteptat câteva ore pentru ca mecanicii să decidă că nu-și pot da seama care e problemă și că va trebui să ajungem la destinație cu un alt tren”, a declarat Michael Harrison, unul dintre pasageri.
Călătorii au fost dați jos din primul tren și au mers pe jos 15 minute către alt tren, care, de asemenea, a plecat cu o întârziere. În condiții normale, o călătorie cu trenul din Franța în Marea Britanie prin Tunelul Canalului Mânecii durează aproximativ 35 de minute. În situația de față, călătorii ajuns la destinație la șase ore de la plecare.
Tunelul a fost inaugurat în 1994 și a revoluționat transportul de călători dintre Europa continentală și Marea Britanie, văzut atunci ca o alternativă mult mai bună și mai rapidă decât feribotul. Planurile pentru tunel au fost detaliate cu mai bine de 180 de ani înainte ca cei 13 mii de muncitorii britanici să înceapă lucrările de construcție, în 1988. Tunelul Canalului Mânecii se întinde pe o lungime de 50 de km sub apă și deține recordul pentru cel mai lung tunel feroviar submarin din lume.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.