Update 2: Toți cei cinci români răniți în accidentul grav din Bulgaria au fost transferați la București, la Spitalul Floreasca.

Cel de al cincilea pacient, victimă a tragicului accident din Bulgaria, a ajuns în București. Astfel, misiunea aeromedicală complexă realizată de către Inspectoratul General de Aviație al MAI, care a constat în transferul a 5 pacienți români de la unitatea spitalicească din Bulgaria la Spitalul Clinic de Urgență București- Floreasca, s-a încheiat“, a transmis DSU.

Update 1: Autoritățile române au transmis în accidentul din Bulgaria, în care a fost implicat un autocar înmatriculat în țara noastră, au decedat trei cetățeni români, cea de-a patra victimă fiind cetățean turc. Până în prezent, patru pacienți români au ajuns la Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca, transportați din Bulgaria cu aeronave SMURD.

În urma discuțiilor avute cu autoritățile bulgare, respectiv, informările primite de la consulul României în Bulgaria, din cei 4 pacienți decedați, 3 sunt de naționalitate română, iar unul, de cetățenie turcă. Totodată, verificările continuă, misiunea fiind în dinamică.

Până la acest moment, 4 pacienți români au ajuns la Spitalul Clinic de Urgență București- Floreasca cu aeronave SMURD, aflate în dotarea IGAV. Pe tot parcursul zborului, pacienții au fost asistați medical de către echipaje medicale din cadrul UPU SMURD București, Craiova, Constanța și Galați“, a transmis DSU.


Știrea inițială: Departamentul pentru Situații de Urgență informează că un autocar înmatriculat în România, cu 25 de persoane la bord, a fost implicat într-un accident rutier în Bulgaria între satul Kutsina şi Polikraishte (Regiunea Veliko Tarnovo). În urma tragicului eveniment care s-a produs azi noapte, în jurul orei 01:30, patru români au decedat.

Într-o intervenție telefonică la Digi24, Raed Arafat a declarat IGSU a trimis o echipă de evaluare la fața locului. Toți cei cinci pacienți români vor fi transferați la București. ”Trei elicoptere vor zbura către Bulgaria, pentru a-i aduce la Spitalul Floreasca”, a declarat Arafat.

Comunicatul IGSU:

În această dimineață, în jurul orei 01:30, un autocar înmatriculat în România, la bordul caruia se aflau 25 de pasageri, dintre care 7 cetățeni turci, iar restul români, a fost implicat intr-un accident rutier în Bulgaria.

Accidentul s-a produs între satul Kutsina şi Polikraishte ( Regiunea Veliko Tarnovo).

Conform datelor preliminare, din cei 25 de pasageri de naționalitate română și turcă, 9 sunt internați într-o unitate spitalicească din Bulgaria. În urma tragicului eveniment, 4 români au fost declarați decedați.

La nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență s-a decis trimiterea unui elicopter SMURD, de la Punctul de Operare Aeromedicală București care s-a deplasat în Bulgaria cu o echipă medicală din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București – Floreasca în vederea evaluării și planificării unei eventuale preluări și transport de pacienți către România. Totodată, în funcție de evoluția situației, alte 3 elicoptere sunt pregătite pentru a fi trimise în Bulgaria, în scopul evacuării pacienților români.

De asemenea, consulul României in Bulgaria se află la unitatea spitalicească unde sunt internați pacienții români.

La acest moment, echipa medicală din România evaluează din punct de vedere medical starea pacienților, alături de echipa medicală bulgară.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday