Secretarul General al NATO a menționat principalele măsuri ce urmează a fi adoptate la summit-ul NATO de la Madrid, care începe mâine. Printre altele, Jens Stoltenberg a vorbit despre creșterea numărului de militari NATO de pe Flancul de Est la peste 300 de mii, de la aproximativ 40 de mii. Acesta plasează totodată în centrul summit-ului “o schimbare fundamentală în ceea ce privește NATO și susținerea Ucrainei acum și în viitor”.
Principalele declarații ale Secretarului General al NATO:
- Mă aștept ca aliații să considere Rusia cea mai importantă amenințare directă la adresa noastră. Vom adresa pentru prima dată și problema Chinei și problemele pe care Beijingul le ridică față de securitatea, interesele și valorile noastre;
- Vom ridica grupurile de luptă din flancul de est la nivelul de brigadă. Vom transforma forța de răspuns a NATO și vom crește numărul trupelor la peste 300 de mii. Vom face provizii de armament, vom spori capabilitățile de apărare aeriană, vom moderniza planurile de apărare în privința unor aliați;
- Pentru a face toate astea, avem nevoie de investiții mai mari. Anul 2022 va fi al optulea an consecutiv în care cresc cheltuielile cu apărarea în rândul Alianțelor. Nouă aliați îndeplinesc sau trec de pragul de 2% din PIB pentru cheltuielile din domeniul Apărării;
- La summit, vom lua decizii pentru a continua să adaptăm NATO. Vom avea un fond de inovații în valoare de un miliard de euro. Vom conveni să ne scădem amprenta de dioxid de carbon, ca organizație;
- Ucrainenii continuă să reziste agresiunii rusești. Salut participarea președintelui Zelenski la summitul de la Madrid. Salut și faptul că Australia, Japonia, Noua Zeelandă și Coreea de Sud se vor alătura pentru prima dată la summit, iar Georgia și UE vor lua și ele parte;
- Ne propunem să facem progrese în privina aderării Suediei și Finlandei. Mă bucur de faptul că liderii celor două țări și președintele Turciei au acceptat invitația de a ne întâlni mâine la Madrid;
- Vom adopta noi pachete de sprijin pentru Georgia, Bosnia, Moldova.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.