Potrivit Bloomberg și Reuters, luni dimineața mai mulți investitori taiwanezi au anunțat că nu și-au primit dobânda aferentă unor obligațiuni în valoare de 100 de milioane de dolari, scadente pe 27 mai, cu termen de grație de o lună. Termenul a expirat duminică seara.
Rusia consideră că orice intrare în încetare de plăți declarată ar fi artificială, în condițiile în care are rezerve valutare de 15 ori mai mari decât datoriile sale, dar sumele sunt înghețate ca urmare a sancțiunilor impuse de țările occidentale.
Luna trecută, Trezoreria SUA a blocat accesul Rusiei la rezervele din băncile americane. Ca răspuns, ministerul rus de Finanțe a declarat că va plăti datoriile în ruble și va oferi “oportunitatea unei conversii ulterioare în moneda originală”. “Există bani și există, de asemenea, și disponibilitatea de a plăti. Această situație, creată artificial de o țară neprietenoasă, nu va avea niciun efect asupra calității vieții rușilor”, a declarat luna trecută ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov.
Rusia datorează aproximativ 40 de miliarde de dolari în obligațiuni străine. Înainte de începerea războiului, Rusia avea aproximativ 640 de miliarde de dolari în valută străină și rezerve de aur, dintre care o mare parte erau deținute în străinătate, iar acum sunt înghețate.
De la revoluția bolșevică din 1917, când Imperiul Țarist s-a prăbușit, Rusia nu a mai fost în situația de nu-și achita datoriile internaționale, chiar dacă la sfârșitul anilor 90, a fost incapacitate de plată pentru datoriile interne. A reușit să-și revină cu ajutorul Occidentului.
Odată ce o țară intră în situație de default (nerambursare), aceasta nu mai are capacitataea de a atrage bani de pe piețele internaționale. Dar Rusia nu mai are oricum această capacitate, fiindu-i interzis accesul prin sancțiunile convenite de țările SUA și aliații săi. Kremlinul poate însă împrumuta ruble de la băncile rusești.
Sursa: Bloomberg
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.