Administrația Prezidențială informează că Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat astăzi decretul privind numirea în funcția de judecător la Curtea Constituțională a Mihaelei Ciochină pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 11 iunie 2022.
Mihaela Ciochină este, în prezent, Consilier Prezidențial în cadrul Departamentul Constituțional Legislativ, fiind numită în această funcție în 2015. A mai lucrat până acum în cadrul Senatului României, unde a ocupat postul de director general al Direcției generale legislative. De asemenea, desfășoară activități didactice în cadrul Facultății de Drept al Universității din București.
Săptămâna trecută, procurorul Bogdan Licu și senatorul Iulia Scântei au fost numiți noii judecători ai CCR din partea Camerei Deputaților și Senatului. Cei doi îi vor înlocui pe Valer Dorneanu și Mona Pivniceru.
CV-ul oficial, conform Administrației Prezidențiale:
Mihaela Ciochină (n. 1967) este absolventă a Facultății de Drept, Universitatea din București, cu specializare în relații internaționale (1992). A participat la seminarii interne și internaționale pe probleme de tehnică legislativă, proceduri parlamentare, statutul funcționarului public. Din anul 1992 și până la momentul numirii în cadrul Administrației Prezidențiale, a lucrat în cadrul Senatului României, exercitând diferite funcții, de la cele de execuție până la funcția de director general al Direcției generale legislative.
A colaborat cu Consiliul Legislativ pentru elaborarea de rapoarte sau documente referitoare la evaluarea legislației din diferite domenii și cu Institutul European din România și Institutul Național de Administrație Publică în cadrul activităților de formare continuă a funcționarilor publici. Desfășoară activitate didactică în calitate de colaborator extern al Departamentului de Drept Public din cadrul Facultății de Drept, Universitatea din București.
Autoare a unor articole referitoare la procedura de legiferare și statutul parlamentarului în România, dintre care amintim: „Elemente de noutate în procedura de legiferare, urmare a revizuirii Constituţiei şi regulamentelor parlamentare” (Revista de Drept Public nr. 4/2003); „Unele consideraţii privind răspunderea membrilor Parlamentului în lumina Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor” în Răspunderea în dreptul constituţional (Bucureşti, 2007).
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.