UPDATE, ora 19. Comandamentul ucrainean a raportat lupte sâmbătă pe toată linia Frontului de Est, de la Harkov și până în Donbas. A dat publicității imagini cu distrugerea unei coloane de aproximativ 30 de vehicule rusești, dintre care jumătate sunt tancuri și blindate, la Izium. Nu a precizat când a avut loc acest atac, cel mai probabil el este din zilele trecute.
Pe Frontul de Sud, rușii au bombardat masiv toată linia, de la Zaporijie și până în Donbas, iar Comandamentul ucrainean spune că rușii se regrupează pentru reluarea înaintării spre Zaporijie.
La Odesa au fost auzite explozii sâmbătă seara iar ulterior autoritățile au anunțat că a fost bombardat aeroportul, pista acestuia fiind distrusă. De mâine, va fi impusă până pe 3 mai interdicția de circulație pe timpul nopții, cu posibilitatea de prelungire “dacă va fi cazul”. Acest lucru sugerează că ucrainenii se așteaptă la posibile acțiuni militare în Odesa. De altfel, Comandamentul ucrainean avertizează asupra dezinformărilor care circulă în Transnistria, privind o intenție a Ucrainei de a ataca acest teritoriu secesionist al Republicii Moldova.
Situația frontului, ora 8.00
Forțele ruse au continuat redistribuirea trupelor de la Mariupol pentru ofensivele din Donețk, unde încearcă să realizeze încercuiri de amploare mai mică a trupelor ucrainene. Potrivit Pentagonului, o parte a trupelor dislocate de la Mariupol, după încercuirea apărătorilor în uzina Azovstal, sunt concentrate spre Zaporijie, pe Frontul de Sud. Deocamdată ucrainenii rezistă pe ambele fronturi, dar există riscul unei încercuiri la est de Izium. Ieri, Armata Ucraineană a aruncat în aer un pod de cale ferată la 50 Km SE de Izium, între Liman și Sloviansk, tocmai pentru a întârzia această posibilă încercuire.
Frontul de Est. Forțele ucrainene au cucerit mai multe localități de la nord și nord-est de Harkov, unele dintre ele fără luptă, amenințând liniile de comunicații între Belgorod (Rusia) și Izium. ISW consideră că este totuși puțin probabil ca aceste contraatacuri ucrainene să se dezvolte într-o contraofensivă majoră în zilele următoare, dar ar putea obliga Armata Rusă la o redistribuire a forțele destinate axei Izium pentru a putea menține pozițiile defensive în jurul Harkov.
La sud-vest și la sud de Izium, ucrainenii au continuat să respingă atacurile rusești, care încearcă să avanseze spre Sloviansk și Barvinkove, ceea ce le-ar permite o încercuire mai mică. Tactica ucrainenilor pare a fi aceea de a provoca cât mai multe pierderi Armatei Ruse, în speranța că aceasta nu va mai avea, cu timpul, suficiente resurse pentru a continua ofensiva, așa cum s-a întâmplat la Kiev. Totuși, după două luni de război, rușii controlează acum aproape două treimi din Donbas, față de doar o treime din teritoriul administrativ al regiunii, cât reprezentau republicile separatiste la începutul invaziei.
Frontul de Sud. Deși au efectuat câteva bombardamente asupra unor localități din regiunile Herson, Nikolaev și Zaporijie, rușii nu au desfășurat operațiuni ofensive în ultimele 24 de ore.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.