Districtul Militar Estic al Rusiei a anunță că efectuează exerciții de respingere a unui desant, ce implică peste 3 mii de soldați și sute de echipamente militare, fără a specifica exact locația din lanțul de insule unde au loc aceste exerciții. Presa japoneză spune că este vorba de un teritoriu confiscat de Uniunea Sovietică la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, încă revendicat de Tokyo, pentru că între cele două țări nu s-a semnat niciodată un tratat de pace.
Exercițiile militare realizate de Rusia au vizat respingerea navelor de luptă, distrugerea aeronavelor care transportau trupe și testarea capacității de lansare a rachetelor antitanc ghidate, anunță Interfax. “În plus, unitățile Forțelor de Apărare Aeriană iau un set de măsuri pentru a detecta, identifica și distruge aeronavele unui inamic simulat care ar efectua un asalt aerian”, a declarat agenția, citată de serviciul de presă al Districtului.
Săptămâna trecută, Rusia a anunțat retragerea de la negocierile pentru un tratat de pace, imediat ce Japonia s-a alăturat sancțiunilor impuse ca urmare a invadării Ucrainei.
Sursa: Reuters
Foto: Dimaberkut | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.