Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Igor Konașenkov, a declarat că Rusia a desfășurat atacuri împotriva infrastructurii militare a Ucrainei sâmbătă noaptea și duminică dimineața.
“Rachetele de croazieră Kalibr au fost lansate din apele Mării Negre împotriva uzinei Nijîn (la sud de Cernihiv) care repara vehiculele blindate ucrainene avariate în timpul luptei”, a spus el.
Tot azi-noapte, Rusia a lansat rachete de croazieră Kalibr din Marea Caspică și a susținut pentru a doua oară că a lansat rachete hipersonice Kinjal, de data aceasta lansate de pe avioane din spațiul aerian al Crimeei: “Sistemele de rachete hipersonice Kinjal au distrus un amplasament mare de depozitare a combustibililor și lubrifianților al forțelor armate ucrainene, în apropiere de Kostiantinivka din regiunea Nicolaev”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerul rus al Apărării.
Ieri, Rusia a anunțat că vineri a folosit pentru prima dată o rachetă hipersonică Kinjal pentru a distruge un depozit subteran din vestul Ucrainei. Ulterior Pentagonul a confirmat acest lucru.
Rusia mai susține că ar fi lovit în ultimele ore peste 60 de ținte de pe teritoriul Ucrainei, printre care “un centru de pregătire unde se aflau luptătorii străini” care ar urma să se alăture forțelor Kievului.
Sursă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.