Ministrul Sănătății a susținut o conferință de presă în care a prezentat noutățile legislative odată cu ridicarea stării de alertă, de mâine. Alexandru Rafila spune că persoanele depistate pozitiv, care ar trebui să stea în izolare, nu vor mai fi verificate, făcând astfel apel “la bunul simț al cetățenilor”.
Referitor la intrarea în țară, ministrul spune că “nu va mai fi nevoie de nimic, nici de test negativ, nici de certificat”.
În ceea ce privește masca, aceasta nu va mai fi obligatorie, ci doar recomandată. Ministrul a precizat, totodată, că spitalele urmează să-și reia activitatea în circuit complet, astfel că nu vor mai exista unități medicale speciale Covid.
Principalele declarații ale ministrului Sănătății:
- Odată cu expirarea stării de alertă se va ajunge în situația în care restricțiile să fie ridicate.
- Lunea trecută am făcut serie de propuneri pentru ridicarea etapizată a restricțiilor.
- Vom face recomandări ca impactul ridicării măsurilor să nu se soldeze cu creșterea numărului de cazuri.
- În ceea ce privește măsurile la care se renunță: utilizarea măștii în exterior și în interior nu va mai fi obligatorie. Este necesară, dar nu va mai fi obligatorie, ci vom emite recomandări în acest sens.
- Nu vor mai fi limite pentru accesul în spații publice, în privința orarului de funcționare, iar la nivelul legislației care reglementează călătoriile, certificatul PLF nu va mai fi solicitat.
- De asemenea, la intrarea în țară nu va mai fi cerut certificatul electronic Covid.
- Recomandăm cetățenilor: consultați condițiile de călătorie în alte state, atunci când mergeți în străinătate.
- Ne regăsim încă în situația unei transmiteri comunitare, cu toate că a scăzut semnificativ numărul de cazuri. Cifrele din ultima vreme ne îndeamnă să fim prudenți.
- Continuăm să recomandăm purtarea măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spațiile închise, în unități de învățământ – atât pentru personal didacit și nedidactic, cât și pentru elevi.
- Evitarea spațiilor aglomerate, spălarea mâinilor, utilizarea dezinfectanților rămân, de asemenea, valabile.
- Ce se va întâmpla cu izolarea și carantina? Izolarea unei persoane simptomatice este normală, aceeași recomandare este și pentru gripă, de exemplu. Izolarea nu este dublată de control, care va dispărea. Asta nu înseamnă că dacă se confirmă infecția, trebuie să o răspândim.În privința carantinei, este nevoie de o decizie CNSU și așteptăm să găsim o soluție dacă ea va continua sau nu.
- Când cineva are diagnostic pozitiv, automat se izolează și primește concediu medica. Să respecți condiția izolării nu trebuie neapărat să vină cineva să te verifice, ci este ceva de bun simț.
- Centrele de testare rămân? Testarea rămâne o componentă esențială pentru controlarea infecției. Nu putem spera la o reducere a numărului de cazuri prin diminuarea testării. Și procentul de pozitivare a scăzut, de la 35% la 10% săptămâna aceasta, așa că menținem capacitatea de testare, inclusiv în centrele de prelevare din București și în celelalte câteva județe în care mai sunt.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.