Șeful statului a condamnat ferm acțiunea Rusiei. ”Rusia a ales calea reprobabilă și complet ilegală a violenței armate împotriva unui stat suveran. La eforturile comunității internaționale pentru menținerea păcii, Rusia a răspuns cu rachete”, a spus Iohannis.
Președintele i-a asigurat pe români că nu au motive să se teamă și a precizat că România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina.
Declarațiile lui Klaus Iohannis au avut loc după ce Federația Rusă a invadat Ucraina în această dimineață. Coloane de blindate și vehicule militare ruse au trecut granița ucraineană din trei direcții. La scurt timp, România, Polonia și Țările Baltice au cerut activarea Articolului 4 din Tratatul de la Washington, care presupune consultarea între țările NATO cu privire la impactul războiului din Ucraina asupra securității Alianței.
Principalele declarații:
- În această dimineață, Rusia a ales calea reprobabilă și complet ilegală a violenței armate împotriva unui stat suveran. La eforturile comunității internaționale pentru menținerea păcii, Rusia a răspuns cu rachete. Astăzi, Federația Rusă a ales forța tancurilor. România condamnă ferm agresiunea complet nejustificată, ilegală și neprovocată a armatei ruse împotriva Ucrainei, care pune în pericol vieți omenești.
- În ultimele săptămâni, SUA, UE, NATO au făcut tot posibilul ca diplomația să prevaleze, iar România a fost puternic implicată și a pledat pentru continuarea dialogului.
- Niciodată nu e prea târziu ca vocea rațiunii să învingă. Singura soluție de a depăși această gravă criză este cea diplomatică
- Dragi români, știu că sunteți îngrijorați, dar vă asigur că niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranța sa. Beneficiem de cele mai multe garanții de securitate posibile. Niciodată în istoria noastră nu am fost mai bine protejați în fața oricărei potențiale agresiuni.
- Subliniez foarte clar, România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina. Vă asigur că voi lua toate măsurile care se impun pentru ca securitatea și siguranța cetățenilor români să nu fie sub nicio formă afectate.
- Încă din 26 ianuarie, în ședința CSAT am analizat toate scenariile posibile și am luat măsurile pentru a fi pregătiți indiferent de situație. Și azi am discutat în CSAT despre măsurile care trebuie luate acum. Suntem pretățiți să facem față oricăror consecințe economice sau umanitare. Suntem în permanentă legătură cu aliații NATO și UE pentru a găsi soluții și a oferi asistență umanitară.
- În acest context se impune consolidarea flancului estic. Forța noastră este unitatea. Rămânem neclintiți împreună în fața unui agresor care amenință pacea întregii planete. În aceste momente tragice, gândurile noastre se duc către poporul ucrainean, obligat să trăiască în teroare, sunt victimele colaterale ale unui război pe care nu-l înțeleg și nu și l-au dorit.
- Oricât de mult rău vor să facă ultimii revizioniști ai istoriei, trebuie să știe că lumea pe care o vor a apus de mult timp. Țările democratice își protejează valorile și toată munca de până acum.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.