Potrivit unui studiu publicat în revista Pediatrics, copiii care au dormit în jur de șapte ore sau mai puțin când aveau aproximativ 9 ani aveau șanse de peste două ori și jumătate mai mari de a suferi de insomnie la vârsta adultă tânără (în medie 24 de ani), în comparație cu participanții care au avut un somn normal în copilărie.
Cei care au suferit de insomnie în timpul adolescenței (în medie la vârsta de 16 ani) au avut un risc de cinci ori și jumătate mai mare ca simptomele lor să se agraveze la maturitate, în comparație cu adolescenții care au avut o experiență a somnului normală.
“Pe baza studiilor noastre, simptomele de insomnie au persistat la aproximativ 40% dintre acești copii de aproximativ 9 ani până la atingerea vârstei de 24 de ani”, a spus autorul principal al cercetării, Julio Fernandez-Mendoza, psiholog certificat în medicina comportamentală a somnului la Penn State College of Medicine.
Astfel, din 2000 și până în 2021, cercetătorii au monitorizat somnul pacienților de la ora stingerii, între 21:00 și 23:00, până la 6-8 dimineața, cu ajutorul polisomnografiei, un test care înregistrează undele cerebrale, nivelul de oxigen din sânge, ritmul cardiac, respirația și mișcările picioarelor și ochilor în timpul somnului.
“Unul dintre principalele cauze de insomnie este hiperexcitația, înțeleasă ca o dereglare biologică a simptomelor de stres și a centrilor creierului care controlează trezirea”, a explicat Fernandez-Mendoza.
În acest sens, dr. Robin Lloyd, medic pediatru, subliniază necesitatea de a aborda insomnia încă din copilărie, prin consultații și terapii de specialitate, dar recomandă părinților și să limiteze expunerea la tehnologie a copiilor și adolescenților înainte de culcare.
Motivul este că o astfel de solicitare înaintea somnului poate suprima producția de melatonină, un hormon important al somnului. De asemenea, și timpul insuficient de a dormi din cauza obligațiilor educaționale ar putea avea un impact semnificativ pe termen lung, astfel încât unele școli permit copiilor să înceapă cursurile mai târziu pentru a sprijini ritmurile circadiene naturale.
O rutină generală a somnului este importantă atât pentru copii, cât și pentru adulții tineri. Aceasta include menținerea unui program de somn constant, precum și a dormi într-o cameră în care este liniște, întuneric și o temperatură optimă.
Sursă: CNN
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.