Nu există oficial decât informația publicată de The Guardian, dar imediat după teleconferința liderilor NATO, mai multe țări UE și-au evacuat personalul diplomatic din Ucraina, iar SUA au transmis un nou avertisment de urgență cetățenilor americani să părăsească această țară în 48 de ore. De asemenea, prețul țițeiului s-a scumpit brusc cu aproape 5%.
Informațiile sunt oarecum contradictorii. Oficial, consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, a declarat în această după amiază că SUA nu cred că Putin a luat încă decizia finală, dar că există o perspectivă credibilă ca Rusia să atace Ucraina înainte de încheierea Jocurilor Olimpice (pe 20 februarie). În apelul prin care le-a cerut americanilor din Ucraina să plece în termen de una sau două zile, Sullivan a spus: “Este probabil ca un atac al Rusiei asupra Ucrainei să înceapă cu bombardamente aeriene și tiruri cu rachete care, evident, ar putea ucide civili fără a ține cont de naționalitatea lor. O invazie terestră ulterioară ar implica în mod evident atacul unei forțe masive”.
La câteva minute de la apelul lui Biden, Biroul de Externe al Marii Britanii i-a îndemnat pe cetățenii britanici din Ucraina “să plece acum, cât timp sunt încă disponibile mijloace comerciale”. Și alte ambasade și-au intensificat evacuările vineri. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că personalul neesențial al misiunii diplomatice ruse în Ucraina este sfătuit să părăsească țara “pentru o perioadă”.
Rusia a adunat suficiente trupe în apropierea Ucrainei pentru a lansa o invazie majoră, a precizat Washingtonul, iar atacul ar putea începe oricând, cel mai probabil cu un asalt aerian, urmat de un asalt rapid asupra Kievului.
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat anterior că există “semne foarte tulburătoare ale escaladării situației. Suntem într-o fereastră în care o invazie ar putea începe în orice moment, și pentru a fi clar, asta include și perioada desfășurării Jocurilor Olimpice”.
Surse alternative: The Guardian, Reuters, CNN.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.