Premierul britanic a fost invitat în Camera Comunelor din parlament pentru a da explicații cu privire la informațiile conform cărora pe 20 mai 2020 a avut loc o petrecere în grădina proprietății din Downing Street Nr. 10, reședința oficială a prim-ministrului.
“Au existat lucruri pe care pur și simplu nu le-am înțeles. Știu ce furie este resimțită față de mine, față de guvernul pe care-l conduc, pentru că tocmai cei care au făcut regulile le-au încălcat. Și totuși, nu pot anticipa concluziile anchetei“, a declarat Boris Johnson, care a adăugat că a stat în grădină doar 25 de minute, pentru a le mulțumi colegilor.
“I want to apologise. I know that millions of people have made extraordinary sacrifices”
Prime Minister Boris Johnson apologies to public after attending party held at No 10 during lockdown#PMQs https://t.co/HUp5JDSfRU pic.twitter.com/XJx8Ra1hZ2
— BBC News (UK) (@BBCNews) January 12, 2022
Scuzele premierului au fost denunțate de către Keir Starmer, liderul opoziției, care a spus că sunt ridicole și ofensatoare. Alți membri din partidul rival consideră că Johnson nu s-ar fi scuzat dacă “nu ar fi fost prins“.
Potrivit unui email obținut de ITV, un secretar personal al lui Johnson a chemat la petrecere peste o sută de angajați ai guvernului: “După toată această perioadă incredibil de încărcată ar fi bine să profităm de vremea frumoasă și să bem, păstrând distanțarea socială, în grădina din Downing Street Nr. 10. Vă rugăm să vă alăturați, începând cu ora 18, și să vă aduceți propria băutură“. Mesajul a fost verificat independent și de către CNN.
Tot ITV a relatat că până la urmă s-au prezentat circa 40 de persoane, inclusiv Johnson și soția sa. În acea perioadă, Marea Britanie trecea printr-o strictă carantină: învățământul se desfășura online, restaurantele și pub-urile erau închise, la înmormântări puteau participa puține persoane, iar în spațiile publice din exterior nu se puteau întâlni decât două persoane din gospodării diferite.
Până acum, Boris Johnson a susținut că nu a știu că regulile în vigoare la vremea respectivă au fost încălcate la petrecerea din Downing Street Nr. 10. 56% din participanții la un sondaj YouGov consideră că este cazul ca premierul să demisioneze. La sondaj au răspuns 5.400 de persoane.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.