Profesorul Sir Andrew Pollard spune că “implementarea unei scheme de patru doze de vaccin la nivel global nu este realistă”, mai ales că mai puțin de 10% dintre oamenii din unele țări cu venituri mici nu au primit nici măcar primă doză. Șeful Comitetului de Vaccinare și Imunizare, un organism cu rol consultativ, afirmă că nu este “accesibil, sustenabil sau realizabil” ca statele lumii să ofere populației doze booster de vaccin anti-Covid la fiecare șase luni.
“În cazul majorității persoanelor vaccinate, riscul de a dezvolta o formă severă a bolii este extrem de scăzut pentru cei care au primit trei doze”, spune Pollard. Acesta a adăugat că “probabil” se va ajunge într-un punct în care viitoarele doze booster vor trebui să fie direcționate către persoanele vulnerabile, spre deosebire de a oferi doze suplimentare tuturor celor cu vârsta de peste 12 ani.
“Înseamnă asta că avem nevoie de vaccinuri actualizate în fiecare an, așa cum avem pentru gripă, sau pur și simplu vom folosi aceleași vaccinuri pentru dozele de rapel? Cert este că avem nevoie de mai multe date pentru a lua aceste decizii”, a continuat Șeful Comitetului de Vaccinare, care a conchis prin faptul că “la un moment dat, societatea trebuie să se deschidă”.
Sursă: Sky News
Sursă foto: Lakshmiprasad S / Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.