“Pentru cerințele oficiale, cele două doze ale vaccinurilor de tip ARN mesager (Pfizer/BioNTech și Moderna) și o singură doză de ser Johnson&Johnson vor rămâne definiția oficială a schemei complete de vaccinare în SUA. Cred totuși că, dacă analizăm datele, devine din ce în ce mai clar faptul că doza booster oferă un grad optim de protecție împotriva coronavirusului”, a declarat epidemiologul american.
Anthony Fauci a precizat însă că oficialii din domeniul sanitar vor continua să evalueze numărul de doze de vaccin anti-Covid necesare pentru stabilirea schemei complete de inoculare.
Medicul a adăugat că va dura câteva luni pentru a putea determina dacă populația globală va avea nevoie de o doză anuală de vaccin anti-Covid.
Sursa: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.