Potrivit Institutului Național de Statistică, în luna septembrie 2021 numărul total al deceselor înregistrate în România (din orice cauză, nu doar Covid) a fost de 24.737 de persoane, cu 3.003 mai multe decese față de 2020, când România intra în al doilea val epidemic.
În luna septembrie 2019, înainte de debutul pandemiei, mortalitatea era de 19 mii de persoane, o rată obișnuită obișnuită în România pentru luna septembrie fiind sub nivelul de 20 de mii de persoane decedate.
Potrivit INSSE, cele mai multe persoane au decedat în luna septembrie 2021 din cauza bolilor aparatului circulator (51,3%), a bolilor aparatului respirator (16,9%) şi a tumorilor (15,9%). După 4 luni în care bolile aparatului respirator au reprezentat a treia cauză de deces, în luna septembrie 2021 acestea reprezintă, din nou, a doua cauză principală de deces, situaţie înregistrată şi în perioada octombrie 2020 – aprilie 2021. INSSE mai precizează că numărul persoanelor decedate de cancer a fost în scădere față de luna septembrie a anului trecut.
Potrivit datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică, în luna septembrie au fost depistate 134 de mii de cazuri de Covid, iar spitalele au înregistrat 2.471 de decese cu Covid.
La finalul lunii septembrie, România raporta zilnic peste 12 mii de cazuri de infectare și aproape 200 de decese. În luna octombrie 2021 numărul pacienților internați cu Covid, dar și al deceselor zilnice raportate s-a dublat, dar INSSE va furniza statistica deceselor din octombrie în prima jumătate a lunii decembrie.
Sursa: INSSE
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.