Cseke Atilla, ministrul interimar al Sănătății, a declarat că în această seară în Spitalul Modular de la Pipera vor fi făcute primele internări: ”Urmează să lucrăm în zilele următoare pentru operaţionalizarea în continuare a restului de paturi, mai avem 100 de concentratoare de oxigen”.
Ministrul a mai spus că fondurile alocate unității vor fi suplimentate, printr-o rectificare bugetară adoptată de Consiliul General al Bucureștiului: ”Astăzi, în şedinţa CGMB vor fi 2 proiecte de hotărâri de Consiliu care vor sprijini această operaţionalizare, inclusiv o rectificare bugetară pentru acoperirea unor cheltuieli pentru acest spital”. De asemenea, Atilla a mai precizat că până vineri vor mai fi puse în funcțiune zece paturi de terapie intensivă, la Spitalul Colentina.
În încheiere, ministrul Atiila a făcut un apel la solidaritate: ”Vedem ce se întâmplă în vestul Europei, unde rata de vaccinare este dublă, și trebuie să le urmăm exemplul. De imunizare vom avea parte cu toții: o parte mai ușoară, bazată pe știință medicală (vaccinarea), iar cealaltă – trecerea prin boală – cu toate riscurile aferente. Să înțelegem și noi că nu degeaba s-au vaccinat 80% în Italia, țară care s-a confruntat cu o criză sanitară puternică”.
Astăzi a fost anunțat un număr de 1.667 de pacienți internați în secții ATI, iar niciun pat destinat persoanelor infectate cu Covid, fără alte afecțiuni, nu mai este liber. În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 442 de decese.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.