“No time to die” (Nu e vreme de murit), cu Daniel Craig în rolul principal, a avut al patrulea cel mai bun debut din istoria de aproape 60 de ani a seriei James Bond, obținând estimativ 56 milioane de dolari în primele trei zile în care a rulat în cinematografele din SUA.
Deși unii analiști au estimat că noul film din seria James Bond, al 25-lea din serie, va obține 80 sau chiar 100 de milioane de dolari în urma debutului din SUA și Canada, valoarea actuală a încasărilor este destul de mare pentru perioada de pandemie.
Recordul pentru cele mai bune încasări ale unui film lansat în pandemie este deținut de compania Sony, cu filmul “Venom: Let There Be Carnage”, care a obținut peste 90 milioane de dolari în primul weekend de lansare în SUA.
Potrivit CNBC, 60% din persoanele care au vizionat filmul în acest weekend aveau peste 35 de ani, iar 36% peste 45 de ani. De asemenea, 25% din spectatori au precizat că este pentru prima dată în ultimul an și jumătate când se află într-o sală de cinema.
“Debutul lui Bond confirmă în continuare atracția de durată și marele interes față de franciză, dar și față de performanța lui Daniel Craig, oferind în același timp industriei o perspectivă cu privire la așteptările legate de datele demografice pentru restul anului”, a declarat Shawn Robbins, analist șef la Boxoffice.com.
Premiera filmului “No time to die” în cinematografele din România a avut loc pe 30 septembrie.
Sursa: CNBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.