Potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS), 1.561 de pacienți cu Covid sunt internate în secțiile de terapie intensivă, dintre care 23 sunt minori. Autoritățile arată că la nivel național mai este liber un singur pat liber pentru pacienții cu Covid, alții decât cele rezervate și cu alte condiții medicale, în afară de coronavirus.
“De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 131 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare”, mai anunță GCS.
Timp de trei zile, între 5 și 7 octombrie, în toată țara nu mai erau locuri libere pentru pacienții infectați cu coronavirus, fără alte afecțiuni medicale. Pe 5 octombrie au fost anunțate 252 de decese, pe 6 octombrie 331, pe 7 octombrie 263, iar astăzi, 357 (un record).
Ministrul interimar al Sănătății a anunțat joi seară că, în continuare, va fi suplimentat numărul locurilor la ATI. De asemenea, Ungaria și-a exprimat posibilitatea de a trata pacienți români.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.