Într-un interviu acordat postului CBS, Frances Haugen a declarat că s-a îngrijorat foarte tare când a studiat o serie de politici interne și a constatat că “existau conflicte de interese între ceea ce este bine pentru public și ceea ce este bine pentru Facebook. Compania a ales, din nou, să-și optimizeze eforturile pentru propriile interese, cum ar fi să facă mai mulți bani. Versiunea de astăzi a rețelei sociale divide societatea și provoacă violență din motive etnice pe întreg Pământul”.
Haugen are o experiență profesională de peste zece ani în domeniul tech, lucrând și pentru Google sau Pinterest. S-a angajat la Facebook în 2019 pentru a ajuta compania să combată dezinformarea, dar, spune ea, la scurt timp a început să simtă că șefii ei nu voiau acest lucru, deși aveau la îndemână instrumentele necesare: “Nimeni de la Facebook nu este răuvoitor, dar alegerile companiei au avut consecințe grave. Am demonstrat că putem face mai multe, în săptămânile de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale din anul trecut, când postările cu caracter politic au fost defavorizate. Dar acești noi algoritmi nu favorizau interacțiunea, utilizatorii petreceau tot mai puțin timp pe rețea, nu mai intrau pe reclame, iar compania pierdea bani”.
Frances Haugen a adunat o serie de documente interne ale companiei și le-a oferit autorităților americane și publicației Wall Street Journal (WSJ), și va fi audiată într-o comisie din cadrul Congresului american. Săptămâna trecută, comisia l-a audiat pe Antigone Davis, șeful departamentului pentru siguranță, în urma unui articol publicat de WSJ în baza informațiilor oferite de Haugen. Purtătorul de cuvânt al Facebook a negat acuzațiile, în cadrul unei declarații pentru WSJ: “Să sugerezi că încurajăm conținutul dăunător și că nu facem nimic, acest lucru nu este adevărat”.
Sursă alternativă: The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.