Cercetătorii au descoperit că virusul Covid induce o degradare generală a funcțiilor celulei. Acest fenomen, numit senescență, apare oricum natural, în timp, ca urmare a îmbătrânirii organismului. În acest caz al Covid, cercetătorii au descoperit că virusul poate induce această stare în celulele din tractul respirator și din plămânii celor infectați de coronavirus.

Celulele cărora le-a fost indusă senescența produc apoi o serie de proteine care induc la rândul lor un răspuns inflamator puternic și o suprareacție a sistemului imunitar, atât în zona afectată de virus, cât și în restul corpului în cazurile mai grave. Reacțiile corpului uman la senescență, iar nu virusul în sine, sunt cele care produc cea mai mare parte a simptomelor asociate cu formele severe ale Covid, ducând la insuficiență respiratorie și tromboze. 

Cercetătorii au studiat apoi mostre din aparatul respirator și plămânii unor pacienți care au murit de Covid, și au găsit cantități mari din aceste proteine eliberate de celule senescente. Studiul a investigat apoi folosirea unei clase de medicamente (senolitice) care distrug celulele senescente, ca tratament împotriva Covid. Au fost studiate atât probe in-vitro cât și tratamente aplicate pe trei tipuri de șoareci de laborator și hamsteri. Aceste medicamente au distrus celulele senescente, îmbunătățind șansele de supraviețuire și scăzând gravitatea simptomelor pentru animalele tratate față de cele dintr-un grup de control.

Două studii au fost deja efectuate pe aproximativ 200 de pacienți cu Covid folosind un astfel de medicament, pentru aceștia raportându-se apoi rate mult scăzute de spitalizare, intubare sau moarte, precum și durate semnificativ reduse de spitalizare în cazurile grave. 

Deși, pentru ca tratamentul să fie eficace, este nevoie de administrare timpurie, dacă rezultatele studiilor sunt corecte, această clasă de medicamente ar putea nu doar reduce dramatic numărul cazurilor grave de Covid, dar poate fi aplicat și pe un număr mare de alți viruși care induc același fenomen de îmbătrânire a celulelor.

Sursă: Nature.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday