Suma, un record la doar opt luni, a fost strânsă de fondurile de investiții pentru vehiculele financiare (firme) create special pentru a achiziționa companii din acest domeniu pe care urmează apoi să le listeze pe burse. Potrivit McKinsey, o firmă de consultanță în domeniu, această piață este una dintre cele mai fierbinți, în ciuda faptului că majoritatea startup-urilor nu au încă un prototip al taxiului zburător capabil să transporte pasageri.
Firma de consultanță consideră că investitorii s-au cam repezit cu bani pe această piață deoarece finanțarea pentru toate tipurile de soluții viitoare de mobilitate aeriană, inclusiv drone, a crescut cu 83% la peste 10,4 miliarde de dolari în ultimii cinci ani. Cifrele nu includ finanțarea non-publică făcută de către jucătorii strategici.
Peter Harrop, președintele firmei de consultanță tehnologică IDTechEx, a declarat că anumite părți ale industriei taxiurilor aeriene au un viitor promițător, dar a avertizat că miliarde de dolari au fost investite de oameni care ”vor să obțină câștiguri ușoare în speranța că vor găsi următoarea Tesla”. ”Suntem într-o situație în care poți spera aproape orice pentru a obține miliarde. Avem companii care nu au încă un produs, dar care vând visuri și care produc miliarde”, a spus el.
Analiștii spun că există semne că o parte din această exuberanță ar putea dispărea pe măsură ce mai multe start-up-uri care vor să producă taxiuri aeriene, precum Lilium, Archer și Vertical Aerospace, se pregătesc să se listeze pe bursă anul acesta.
Joby Aviation, care a fost listată la bursa din New York luna aceasta și care este susținută de Toyota printre alți investitori, a obținut o cotație sub așteptări în ziua lansării.
Michael Cervenka, președintele Vertical Aerospace, care în iunie a dezvăluit precontracte cu Virgin Atlantic, American Airlines și compania de leasing Avolon pentru a cumpăra până la o mie de taxiuri aeriene, spune că o corecție a pieței este normală, dar “există o valoare reală în companii ca a noastră care intră pe bursă. Având în vedere că schimbăm aviația și transportul, vizibilitatea, transparența și încrederea publicului sunt importante, iar o parte din această încredere provine din a fi o companie publică”, a mai spus Cervenka.
Cea mai mare provocare pentru industrie rămâne însă autorizarea de către autoritățile de reglementare a siguranței aviației a taxiurilor aeriene. Maria Algar Ruiz, managerul programului de drone al Agenției UE pentru Siguranța Aviației, a declarat că primele operațiuni comerciale de taxi aerian pilot vor intra în vigoare abia în 2024-2025.
În Marea Britanie, aeroportul Heathrow și London City lucrează cu producătorul brazilian de avioane Embraer și cu autoritățile de reglementare pentru a explora modul de reproiectare a spațiului aerian regional pentru a găzdui în siguranță taxiurile aeriene cu zbor redus. London City consideră că ar putea fi posibilă introducerea unei rețele de taxi aerian până la mijlocul acestui deceniu.
În alte țări tehnologia ar putea intra în funcțiune mai devreme. Singapore s-a angajat să aibă primul serviciu comercial de taxi aerian electric din lume până la sfârșitul anului 2023 în parteneriat cu start-up-ul german Volocopter. De asemenea, Volocopter speră ca taxiul său aerian, aflat deja in teste, să fie operațional pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
Sursă: Financial Times
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.