“Am stabilit că a avut loc o accesare neautorizată a unor date din sistemul T-Mobile, dar nu putem spune încă dacă aceste date conțin informațiile personale ale unor clienți. Investigația este în desfășurare și va necesita ceva timp. Până la sfârșitul acestei evaluări nu putem confirma numărul raportat de date afectate sau veridicitatea informațiilor oferite de alții”, au declarat reprezentanții T-Mobile într-un comunicat.
“Luăm foarte în serios protejarea datelor clienților noștri și efectuăm la acest moment o analiză extinsă alături de experții noștri digitali pentru a înțelege veridicitatea acestor informații, în timp ce lucrăm îndeaproape și cu forțele de ordine”, se mai arată în comunicat.
În urma atacului cibernetic, Vice a precizat că informațiile furate de hackeri includ numere de telefon, nume, adrese fizice, numere de securitate socială și informații despre permisele de conducere. Investigația vine după apariția unor anunțuri de vânzare a acestor date în schimbul unei sume de șase bitcoins, aproximativ 274.000 de dolari, pentru o parte a datelor, respectiv 30 de milioane de numere de securitate socială și permise de conducere.
Potrivit Motherboard, vânzătorul informațiilor ar fi postat pe un forum ilegal anunțul de vânzare a unor date care provin de pe servere T-mobile, adăugând că au fost compromise mai multe servere ale companiei.
Surse alternative: Vice, T-Mobile
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.