Update 13:10: Guvernul negociază cu talibanii. Ministrul de interne afgan, Abdul Sattar Mirzakwal, a declarat că orașul nu va fi atacat și că vor transfera puterea în mod pașnic către un guvern de tranziție. Talibanii au emis o declarație similară, în care spun că negociază cu “adversarii” o predare pașnică a capitalei.
Update 12:20: Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a făcut apel la calm în Kabul și a afirmat că luptătorii vor să preia controlul “în mod pașnic“. De asemenea, a precizat că asigură “toate băncile, companiile și magazinele de schimb valutar că vor fi în siguranță și protejate sub talibani și că nimeni nu va atinge sau deranja pe cineva din Kabul“.
Update 11:20: Potrivit relatărilor presei, talibanii “intră în Kabul din toate părțile“, în timp ce forțele internaționale se pregătesc să-și evacueze diplomații. Biroul președintelui negă informațiile.
Președintele a postat un mesaj pe Twitter, prin care încearcă să liniștească locuitorii, în ciuda rapoartelor despre talibanii care au început să intre în oraș: “Au avut loc împușcături sporadice în Kabul, dar Kabul nu a fost atacat, forțele de securitate și de apărare lucrează împreună cu parteneri internaționali pentru securitatea orașului, situația este sub control“.
Ofensiva a început în urmă cu aproape două săptămâni, timp în care talibanii au capturat o serie de orașe cheie și posturi de frontieră. Capitala afgană este ultimul oraș important deținut de forțele guvernamentale.
Luptătorii talibani au primit ordin să evite violențele și să permită trecerea în siguranță a oricui alege să plece, potrivit presei.
Știrea inițială: Tensiunile sunt în creștere în capitala afgană, pe măsură ce talibanii își continuă avansul rapid spre oraș. Insurgenții au preluat controlul asupra orașului Jalalabad fără a fi tras un foc de armă. Prin căderea Jalalabadului, talibanii controlează acum un drum principal care ducea la orașul Peshawar și întreaga infrastructură care leagă țara de Pakistan.
Și orașul nordic Mazar-i-Sharif s-a predat sâmbătă, după o luptă slabă. Kandahar, cel mai mare oraș din sud, și Herat, cel mai mare oraș din vest și aflat la granița cu Iranul, au fost cucerite vineri. Potrivit relatărilor BBC, insurgenții controlează acum 23 din 34 de capitale de provincie.
Prăbușirea forțelor guvernamentale l-a lăsat pe președintele Ashraf Ghani sub o presiune crescândă pentru a demisiona. Se pare că oscilează între a se preda și a lupta pentru capitală.
După ce forțele conduse de SUA au retras cea mai mare parte a trupelor în ultima lună, campania talibanilor s-a accelerat, pe măsură ce forțele armatei afgane, rămase fără susținere externă, s-au prăbușit. SUA au anunțat că desfășoară cinci mii de soldați pentru a ajuta la evacuarea cetățenilor săi din țara asediată.
Președintele Joe Biden și-a apărat decizia de retragere a forțelor din Afganistan, afirmând că nu poate justifica o “prezență americană la nesfârșit, în mijlocul conflictului civil al altei țări”. Guvernele occidentale accelerează planurile de evacuare a personalului ambasadelor și a cetățenilor afgani cu care au colaborat.
Surse alternative: BBC, Reuters.
Sursă foto: Keith Taylor | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.