Potrivit Reuters, compania farmaceutică intenționează să separe divizia care produce produse pe bază de talc în două noi entități dintre care una ar prelua pasivele rezultate din litigii, urmând apoi să-și ceară apoi protecția pe legea falimentului, pentru a plăti sume mai mici consumatorilor care nu acceptă înțelegerile propuse de J&J și acționează compania în instanță. Strategia a mai fost folosită în ultimii ani și de alte companii care se confruntă cu litigii similare. Sunt însă voci care spun că J&J ar putea utiliza, de asemenea, un alt mecanism pentru intrarea în faliment, în afara acestei legi.
”Johnson & Johnson nu a decis asupra vreunui mod particular de acțiune în acest litigiu decât să continue să apere faptul că produsele din talc sunt sigure și să judece aceste cazuri în sistemul delictual, așa cum demonstrează procesele în curs”, arată J&J într-un comunicat pentru Reuters.
Johnson&Johnson se confruntă cu acțiuni în justiție inițiate de peste treizeci de mii de reclamanți care susțin că pudra de talc pentru bebeluși și alte produse din talc conțin azbest, substanță cancerigenă. Mii de femei spun că au făcut cancer ovarian după ce au folosit aceste produse, iar o instanță din Missouri a obligat compania să le plătească până acum daune de două miliarde de dolari. Compania susține însă că produsele sale sunt sigure și confirmate prin mii de teste.
O anchetă Reuters din 2018 a constatat că J&J știa de zeci de ani că pudra de talc pentru bebeluși și alte produse cosmetice din talc conțineau azbest. În mai 2020 a retras de la comercializare de pe piețele din SUA și Canada produsul Baby Powder, parțial din cauza a ceea ce a numit ”dezinformare” și ”acuzații nefondate” despre produsul pe bază de talc.
Sursa: Reuters.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.