“Datele arată că peste 85% din utilizatorii Facebook din SUA au fost sau doresc să fie vaccinați anti-Covid. Președintele Biden urmărea ca peste 70% din americani să fie vaccinați până la 4 iulie. Facebook nu este motivul pentru care acest obiectiv nu a fost atins”, a declarat Vicepreședintele companiei, Guy Rosen, într-o postare pe blogul Facebook.
Facebook a explicat că Marea Britanie sau Canada au o rată similară de utilizare a rețelei de socializare cu cea din SUA, dar ambele țări au reușit să atingă un nivel de vaccinare de aproximativ 70%, cu cel puțin o doză de ser anti-Covid.
Dezinformarea legată de Covid s-a răspândit rapid, pe timpul pandemiei, pe rețelele de socializare precum Facebook, Twitter și Youtube. Cercetătorii și autoritățile au condamnat de mai multe ori Facebook pentru că nu a reușit să controleze conținutul dăunător de pe platformele sale, deși compania a introdus numeroase reguli pentru a combate mesajele eronate, anti-vaccinare, postate de unii dintre utilizatorii săi.
Explicațiile oferite acum de Facebook vin la scurt timp după declarația președintelui Biden, care a condamnat platforma de social-media. “Singura pandemie pe care o gestionăm acum este în rândul persoanelor nevaccinate, iar ei contribuie la decesul acestor persoane”, a declarat Președintele Biden, ca răspuns la întrebările reporterilor legate de dezinformarea legată de vaccinarea anti-Covid de pe Facebook și mesajul acestuia pentru rețeaua de socializare.
Media săptămânală de cazuri noi de coronavirus din SUA s-a majorat cu 70% săptămâna trecută, iar rata deceselor a crescut cu 26%, în mare parte din cauza regiunilor cu multe persoane nevaccinate, unde au apărut focare.
Țara a înregistrat, sâmbătă, 24.081 cazuri noi de coronavirus și 113 decese.
Surse alternative: Facebook, Reuters, New York Times
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.