Steam Deck va fi disponibilă în trei configurații diferențiate de spațiul de stocare: 64 GB, 256 GB și 512 GB (această versiune are un ecran anti-reflex, mat). Prețurile vor fi cuprinse între 399 și 649 de dolari. Capacitatea de stocare poate fi suplimentată, prin adăugarea unui card de memorie.
Deși are caracteristici similare cu Nintendo Switch, Deck este mai puternică. Rulează un sistem de operare propriu Steam, cu o interfață de tip computer care oferă acces la jocurile de pe Steam, dar și din alte librării. Are o memorie RAM de 16 GB și un procesor AMD cu patru nuclee, care îi permit să ruleze unele dintre cele mai noi jocuri, potrivit IGN. Ecranul LCD tactil are o diagonală de 7 inch, o rată de optimizare de 60 Hz și o rezoluție de 1280×800.
Butoanele de pe consolă sunt configurate asemenea celor de pe un controller și sunt dublate de un giroscop, însă cele mai multe reacții cu privire la așezarea butoanelor pe consolă au fost negative. Dispozitivului îi pot fi adăugate mouse, tastatură și căști prin Bluetooth, astfel că “poate fi transformat într-un PC de gaming”, potrivit producătorilor.
Nu a fost anunțată o dată oficială de lansare, dar livrările către clienți vor începe în luna decembrie.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.