Financial Times arată că relansarea turismului în această vară este critică pentru economia Greciei, dar, în ciuda prognozelor bune, criza de forță de muncă în acest sector poate compromite pe termen lung perspectivele sale. Turismul avea un aport de 20% din PIB-ul Greciei înainte de pandemie, dar după un an de restricții (restaurantele nu sunt nici acum deschise la interior) mulți dintre angajați fie au preferat să se reorienteze spre alte domenii de activitate, fie pur și simplu nu mai sunt atrași să lucreze pe un salariu mediu de 850 de euro, în condițiile în care statul încă acordă 534 de euro pe lună, pentru șomaj tehnic.

“Este pentru prima dată când ne confruntăm cu o astfel de penurie de personal în domeniu”, a declarat George Kavathas, președintele federației grecești a patronilor din turism.

O prognoză HSBC anticipează că revenirea turismului va spori creșterea economică a Greciei cu două puncte procentuale în acest an, după ce a contribuit cu două treimi din scăderea de anul trecut de peste 8% a produsului intern brut. Ministrul de finanțe, Christos Staikouras, așteaptă ca cifra de afaceri în turism să urce la 8 miliarde de euro în 2021, dublu față de anul trecut, dar încă la mai puțin de jumătate din nivelul anului 2019, când turiștii au plătit în hotelurile și restaurantele din Grecia peste 18 miliarde de euro.

Rata șomajului este în Grecia de 16,5%, cea mai mare din Uniunea Europeană și 92% din toate afacerile noi deschise între 2010 și 2020 se aflau în sectorul alimentar și în HoReCa. Unii patroni spun acum că politicile guvernamentale menite să atenueze impactul economic al pandemiei a înrăutățit problema criza forței de muncă. Schema de subvenții pentru angajații restaurantelor închise a costat guvernul aproape 1 miliard de euro de la începutul pandemiei.

Financial Times observă că turismul și HoReCa au aceeași problemă a lipsei de personal și în Germania sau în Spania, nu numai în Grecia, diferența fiind dată însă de ponderea mai redusă a sectorului în economie.

Analiza integrală pe Financial Times

Foto: Thea Photography | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday