Declarațiile șefului Executivului au avut loc după ședința de guvern. ”Veștile bune continuă, numărul persoanelor testate pozitiv scade zilnic, nu mai sunt județe în zona galbenă”, a adăugat premierul.
Principalele declarații:
Am asigurat-o pe doamna președintă că acesta este guvernul care va face reformă. Creșterea economică peste media UE, reducem deficitele bugetare, l-am asigurat pe domnul vicepreședinte că rămânem pe strategia de scădere.
În același timp, important este ca această componentă a PNRR să fie în strategie. Are și o componentă de împrumuturi, pe care foarte multe țări nu au asumat-o în întregime. Rolul meu a fost să conving că avem capacitatea să folosim toți banii. România are nevoie de aceste resurse.
Rămânem pe plan, depunem PNRR cu toată suma, 29 mld. De euro. Reformele la care ne-am angajat rămân, este și reforma pensiilor care va fi demarată perioada următoare. Are rolul de a asigura sustenabilitatea. Mai este o reformă fiscală care să asigure creșterile bugetare. Obiectivul meu clar este să nu introducem și nici să nu creștem taxe.
Se poate, am arătat că se poate și în perioada de criză, vom arăta și în perioada de creștere. Mai avem reforma salarizării, cu componentă de performanță și venit. Reducerea emisiilor, trecerea la energia verde, toate acestea au fost prezentate și rămân.
Toți miniștrii trebuie să lucreze 24 de ore pe zi zilele viitoare pentru a ne asigura că totul e perfect când depunem. Ca să mă asigur că avem progres. Tot cabinetul va fi implicat în această perioadă.
Campania de vaccinare continuă, miniștrii, secretarii de stat, toți ies în stradă pe 22 mai pentru susținerea campaniei de vaccinare. Tot atunci e și finala Cupei României, sper să ajung și eu. Joacă Craiova deci s-ar putea să fiu și eu acolo.
Veștile bune continuă, numărul persoanelor testate pozitiv scade zilnic, nu mai sunt județe în zona galbenă.
Q&A
Raportările deceselor domnule premier. Azi s-a prezentat raportul. Cum vedeți aceste diferențe?
Eu am văzut raportul mai devreme. O încurajez să-l facă public ca să fie foarte clar. Sunt mai multe baze de date. Eu m-am uitat între INS și Coronaforms, 96% compatibilitate. Vom mai cere detalii. Și modul de calcul, focarele, totul pare fi îmbunătățit, dar trebuie să avem toate informațiile foarte clare.
Când veți lua deciziile privind noile relaxări?
Zilele viitoare. Poate și astăzi vom comunica ceva.
Una din solicitările de la Bruxelles este să fie trecută și partea de cheltuieli proprii. Știu că s-au cerut și cifre ca impact PIB. Ce ați discutat pe partea de pensii, salarii?
Colaborarea cu PSD, voi avea o discuție, PNRR nu e doar al guvernului, va beneficia toată România. Nu cred că PSD vrea ca România să fie în pericol. Cifrele de care spuneți sunt publice. Strategia fiscală rămâne cea de bază.
Ce șanse reale sunt să avem 5 milioane de români vaccinați?
România se relaxează la 1 iunie. Privind persoanele vaccinate, toți miniștrii vor participa pentru a-i convinge pe români.
Cum veți verifica oamenii? Va exista o aplicație?
Astăzi restaurantele sunt deschise fără condiții. Vom găsi o soluție.
Legat de Dan Barna, înțelegem că există numele lui într-o sesizare către DNA.
Oficial nu am informație, am avut doar o discuție cu dumnealui.
Ați vorbit despre evenimente-pilot. O instituție a luat acest model, Universitatea de Medicină, va avea o sesiune cu prezență fizică și le-a impus studenților să fie vaccinați, testați etc. Cum vi se pare măsura, având în vedere dreptul la educație?
Cred că astfel de măsuri se iau pentru a nu răspândi boala.
Dar dacă alte instituții de stat ar lua astfel de măsuri ce ați considera, e dreptul la muncă acolo?
Nu prea pot lua astfel de decizii.
Care este gradul de colectare a taxelor și impozitelor. Ce strategie aveți?
Nu vă pot da cifrele pe aprilie, dar sunt încasări record. Conformare voluntară. Anul acesta s-au conectat casele de marcat la ANAF. Vom introduce și e-facturare pentru a reduce evaziunea.
La școlile de șoferi s-ar face o evaziune fiscală de sute de milioane de euro.
Eu sunt sigur că unde ANAF are dovezi acționează.
Cum vi se pare ritmul actual de vaccinare?
Noi facem tot ce putem. E adevărat că cifra poate fi îmbunătățită, dar resursele sunt cele pe care le avem. Am discutat și cu cei de la Concordia ca să vedem cum pot firmele private să ne ajute. Orice acțiune cât de mică contează și ajută.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.