Ordinul prevede, printre altele, că sistemele IT ale agențiilor federale vor avea mecanisme de autentificare mai complexe și, totodată, vor fi obligate să cripteze toate datele de care dispun, în termen de șase luni. Casa Albă intenționează, de asemenea, să înființeze un “Comitet de revizuire a siguranței securității cibernetice”, care va analiza marile incidente cibernetice recente, de la SolarWinds și până la atacul de săptămâna trecută asupra celei mai mari conducte de transport a carburanților din SUA.
Guvernul va lansa un proiect pilot al unui nou sistem de rating pentru softurile vândute administrației, iar acest sistem va putea fi testat și de către publicul larg.
Pe lângă incidentul SolarWinds, catalogat ca fiind, probabil, cea mai amplă operațiune de spionaj cibernetic din istorie, Statele Unite s-au confruntat recent și cu spargerea (de către hackeri chinezi) a serverelor e mail furnizate companiilor private de Microsoft Exchenge, iar vinerea trecută Colonial Pipelines a fost nevoită să oprească cea mai importantă conductă de aprovizionare cu carburanți din SUA, provocând o criză de benzină și creșterea prețurilor. Conducta Colonial a fost repusă în funcțiune abia în această dimineață.
Sursă alternativă: Financial Times
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.