Pentru că nu a fost achitată în termen de 30 de zile, datoria va rămâne în istoricul de credit al lui Johnson timp de șase ani, ceea ce face mult mai dificilă obținerea de împrumuturi sau ipoteci. De asemenea, premierul britanic riscă să fie executat silit prin intermediul unui executor judecătoresc.
Decizia apare în Registrul oficial al hotărârilor instanțelor regionale pentru Anglia și Țara Galilor și a fost emisă pe 26 octombrie anul trecut. Nu se știe la ce se referă datoria și nici cui datorează acești bani premierul. Presa britanică notează că cel mai probabil prim-ministrul ar fi fost înștiințat prin poștă referitor la această decizie și nu a plătit din cauza lipsei de organizare sau a neatenției și nu pentru că s-ar afla în incapacitate de plată.
Hotărârea judecătorească vine, totuși, într-un moment în care Johnson se confruntă cu suspiciuni legate de renovarea apartamentului său din Downing Street care se ridică la 200.000 de lire sterline și pentru care ar fi folosit o donație dintr-o sursă nedeclarată. De asemenea, Johnson a fost nevoit să-și ceară scuze în Parlament pentru că a declarat cu întârziere venituri de peste 52.000 de lire sterline.
Surse alternative: Business Insider, The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.