“Potrivit informaţiilor pe care le avem, 16 pacienţi şi doi membri ai personalului sanitar au murit în incendiu. Angajații spitalului și pompierii au salvat 32 de pacienţi”, a declarat un reprezentant al poliției. Din datele preliminare obțiunute de anchetatori, incendiul din Bhauch, în statul Gujarat, a izbucnit din cauza unui scurtcircuit, în condițiile în care spitalul este copleșit, iar instalațiile electrice și de oxigen sunt extrem de solicitate.

În urmă cu doar o săptămână, un alt incendiu a avut loc în Mumbai. Atunci, 13 pacienți cu Covid au murit. Anterior acelui incendiu, 24 de pacienți cu Covid au murit într-un alt spital din Maharashtra, din cauza defectării unor ventilatoare care au lăsat pacienții intubați fără oxigen timp de jumătate de oră.

În ultimele 24 de ore, India a înregistrat cel mai mare bilanț zilnic de cazuri din lume, aproape 402 mii.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday