Mercedes EQS este versiunea electrică a sedanului S-Class și va intra la vânzare în vară, a declarat Ola Källenius, șeful grupului Daimler. Deși este construit pe aceeași linie de producție cu S-Class, Källenius spune că asta nu va reduce obiectivul de producție pentru limuzina cu carburație.
EQS are o autonomie de 770 de kilometri după o încărcare completă, conform producătorului, depășind Tesla Model S, dar și estimarile pentru iNEXT, modelul BMW care urmează să fie lansat. Bordul este format din trei ecrane tactile ”perfect îmbinate”, care au împreună aproape un metru și jumătate (141 de centimetri) și care a fost prezentat în cadrul unui eveniment de la începutul anului.
Mașina va primi constant update-uri care să introducă noi funcții, similar modelelor concurente, strategie prin care producătorul speră ”să fure” clienți care nu s-ar fi orientat în special către Mercedes.
Tot șeful Daimler a mai transmis că marja de profit pentru noul model nu este una mare, dar acesta va fi profitabil pe termen lung, timp în care costurile pentru bateriile electrice vor scădea. Lui EQS îi vor urma un E-Class și două SUV-uri electrice, în următorii doi ani.
Analiștii consultați de Financial Times estimează ca EQS va avea un preț cuprins între 80 de mii și 150 de mii de euro, în funcție de dotări. Anul trecut, constructorul german a vândut 160 de mii de mașini electrice și hibrid, iar pentru acest an și-a propus să vândă dublu.
Sursa: Financial Times
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.