Un oficial a declarat pentru CNN că Marina SUA operează în mod regulat în Marea Neagră, dar trimiterea unor nave de război ar transmite un mesaj specific Moscovei. Acesta a adăugat că avioane de recunoaștere supraveghează deja spațiul aerian internațional de deasupra Mării Negre, pentru a monitoriza activitatea navală din zonă.
Oficialul a declarat că deși SUA nu consideră deocamdată creșterea forțelor rusești în zonă o acțiune ofensivă, “dacă se schimbă ceva, noi vom fi gata să răspundem”. Autoritățile americane au motive să creadă că rușii organizează antrenamente și exerciții în zona Ucrainei, iar din informațiile actuale, nu au fost date ordine militare pentru demararea unor acțiuni militare ofensive.
“Statele Unite sunt din ce în ce mai îngrijorate de escaladarea recentă a agresiunilor rusești în estul Ucrainei, inclusiv de mișcările Rusiei la granița cu Ucraina. Rusia are acum cele mai multe trupe la graniță din 2014. Cinci soldați ucraineni au fost uciși doar în această săptămână. Aceste lucruri sunt semnale foarte îngrijorătoare“, a declarat Jen Psaki, secretar de presă la Casa Albă.
Pentagonul și Departamentul de Stat și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la acțiunile Rusiei din estul Ucrainei. Potrivit unui purtător de cuvânt din guvernul Germaniei, Angela Merkel i-a cerut președintelui Vladimir Putin într-o convorbire telefonică să retragă trupele de la granița cu Ucraina, pentru a calma situația.
Sursa: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.