În România, persoanele în vârstă de peste 65 de ani reprezintă 18,9% din totalul populației, în creștere cu aproape două puncte procentuale față de 2015, când reprezenta 17%.
La nivel regional, conform Eurostat, cea mai îmbătrânită populație din România este în zona de sud a țării, Sud-Vest-Oltenia și Sud-Muntenia cu aproape 21% (fiecare) dintre cetățeni în vârstă de peste 65 de ani.
În regiunea București-Ilfov doar 16,5% din populație are peste 65 de ani, urmată de regiunea Nord-Vest (17,7%). Deși Eurostat arată că numărul persoanelor în vârstă a crescut constant pe parcursul ultimilor ani, INSSE transmite că sunt 5,1 milioane de pensionari în România, cu 17 mii mai puțini decât în 2019.
La nivelul UE, 20,6% din populație avea peste 65 de ani în 2020, în creștere cu 3% față de deceniul anterior. Dintre statele membre, Italia are cea mai îmbătrânită populație cu 23,2% dintre cetățeni în vârstă de peste 65 de ani, urmată de Grecia și Finlanda (22,3% fiecare), Portugalia, Germania și Bulgaria. La polul opus se situează Irlanda cu doar 14,4% din populație în vârstă de peste 65 de ani și Luxemburg.
Harta: Eurostat
Foto: Unsplash/Matthew Bennett
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.