Biroul de Presă al Ministerului Apărării face precizări cu privire la campania de vaccinare:
- Atribuțiile ministerului în cadrul campaniei naționale de vaccinare au fost stabilite prin Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România, document avizat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, prin HG 1031 din 2020, cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Guvernul României inclusiv cu avizul Ministerului Sănătății, și a altor documente care reglementează activități pentru gestionarea efectelor pandemiei.
- Acuzele publice la adresa Ministerul Apărării Naționale și a personalului militar sunt de neînțeles.
- În spațiul public se induce ideea falsă că centrele de vaccinare organizate de MApN ar fi destinate doar pentru personalul militar fiind menite să acorde un tratament privilegiat acestuia, pe baza unor practici și proceduri netransparente, în detrimentul populației civile.
- Înființarea centrelor de vaccinare de către MApN a avut ca scop reducerea presiunii pe centrele de vaccinare coordonate de Ministerul Sănătății, iar aceste centre nu sunt dedicate doar personalului MApN ci și a celui din alte instituții ale sistemului național de apărare și, în anumite situații, chiar pentru persoane civile.
- Până în prezent, au fost vaccinate aproximativ 19.000 cadre militare și personal civil în activitate în cadrul ministerului. Diferența până la 33.000 de persoane, câte au fost imunizate în total, este reprezentată de veterani de război, pensionari militari și membri de familie eligibili (peste 65 de ani sau cu comorbidități). Din categoria personalului în activitate, au fost vaccinate 5.315 cadre medicale și personal auxiliar.
- În ceea ce privește vaccinarea în centrele de vaccinare organizate de MApN a membrilor de familie ai personalului menționat mai sus (soț sau soție, copii, precum și persoane aflate în întreținere legală), care și-au exprimat voluntar dorința de a se vaccina, aceasta este posibilă doar în cazul îndeplinirii condițiilor de eligibilitate stabilite prin Strategia națională de vaccinare pentru fiecare etapă.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.