Anunțul a fost făcut de Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, în cadrul conferinței săptămânale de informare în privința campaniei de vaccinare. 

Medicul a fost întrebat de jurnaliști care este numărul actual de cazuri de coronavirus cu varianta britanică: ”Pot să spun că până astăzi avem înregistrate în țara noastră 200 de astfel de tulpini”, a răspuns Pistol, care nu a oferit și informații despre numărul total de teste secvențiate în vederea identificării tulpinii.

Pe 19 februarie, în urmă cu două săptămâni, INSP a transmis că pe teritoriul României au fost identificate 136 de cazuri de acest tip, din 499 de secvențieri finalizate (27%). Cele mai multe dintre persoanele infectate erau din București (80 de cazuri), Timiș (11 cazuri), Cluj (9 cazuri), Ilfov și Suceava (cu câte 5 cazuri).

În prezent, de la începutul pandemiei 808.040 de români s-au infectat cu COVID-19, dintre care 744.040 s-au vindecat, iar 20.509 au decedat.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday