Procurorii îl acuză pe primarul Bernd Wiegand că și-a însușit bunuri aparținând statului, respectiv dozele de vaccin care, potrivit legislației, erau destinate altor categorii de persoane. În prezent, în Germania sunt imunizați doar angajații din domeniul sănătății, persoanele în vârstă și cele cu boli cronice. În cazul dozelor rămase, ordinele emise de guvernul federal prevăd ca acestea să fie administrate altor persoane vulnerabile.
Wiegand respinge acuzațiile și spune că vaccinarea sa și a altor persoane cu ”funcții centrale” în ianuarie a fost corectă, deoarece persoanele care se aflau pe lista prioritară nu au putut fi contactați în acel moment. Potrivit primarului, au mai fost vaccinați încă 29 de membri ai consiliului orașului Halle și ai echipei de gestionare a crizelor.
Poliția a percheziționat biroul primarului, birourile departamentului municipal de sănătate și centrul de vaccinare. Autoritățile germane din statul Saxonia-Anhalt îl acuză pe edil că a încălcat ordinele în cel puțin 585 de cazuri.
Weekendul trecut, ministrul argentinian al Sănătății a demisionat, după ce s-a dovedit că își chema prietenii la minister pentru a-i vaccina împotriva Covid, tot peste rând.
Sursa: DW.
Sursa foto: Twitter Bernd Wiegand.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.