O curte de apel a blocat construcția proiectului petrolier Willow al companiei ConocoPhillips, o investiție de peste 2 miliarde de dolari din Alaska, la cererea ONG-urilor de mediu și locale.
Pe parcursul mandatului său, Donald Trump și-a făcut o prioritate din reluarea forajelor de petrol și gaze, chiar dacă în unele cazuri acestea au mers în zone de interdicție legalizate anterior.
Proiectul Willow din Alaska a primit licența de exploatare în octombrie 2020, iar permisele construire a drumurilor tehnologice au fost eliberate în dimineața zilei de 20 ianuarie, chiar înainte ca Biden să depună jurământul de președinte.
Compania americană ConocoPhillips a estimat proiectul Willow la 590 de milioane de barili de petrol (în valoare de peste 35 de miliarde de dolari, la cotațiile actuale), iar acesta ar deveni una dintre cele mai mari exploatări din nordul statului Alaska. Presupune deschiderea a trei saituri de foraj, construirea unei uzine, a rețelelor de conducte și a drumurilor necesare pentru exploatare. Organizațiile de mediu consideră că proiectul ar afecta grav viața sălbatică, inclusiv habitaturile urșilor polari, contribuind la schimbarea climei într-o regiune care se încălzește deja rapid.
Sursă alternativă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.