În privința universităților de stat, procentul celor care au precizat că se vor imuniza este de 60.86%, potrivit unei evidențe întocmite de Ministerul Educație. În universitățile private, procentul este de 45.81%.
Cel mai mare procent se înregistrează în Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (87%). Situația în privința marilor universități, în procente:
București:
- Universitatea Politehnică 68%
- Universitatea din București 62%
- Universitatea de Medicină ”Carol Davila” 81%
- Academia de Studii Economice 54%
- SNSPA 63%
Cluj-Napoca:
- Universitatea ”Babeș-Bolyai” 65%
- Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” 64%
Iași:
- Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” 64%
- Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” 61%
- Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” 30%
Timișoara: Universitatea de Vest 73%
Brașov: Universitatea Transilvania 57%
Constanța: Universitatea Ovidius 45%
Sibiu: Universitatea ”Lucian Blaga” 51%
Târgu Mureș: Universitatea de Medicină și Farmacie ”George Emil Palade” 43%
Situația detaliată pentru fiecare universitate în parte:
În privința angajaților din învățământul preuniversitar (grădinițe, școli și licee), 49% din lucrătorii angajați în județul Cluj declară că se vor vaccina, 51% dintre cei angajați în Călărași și 53% dintre cei din Olt.
Situația detaliată, pe județe:
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.