Peste 500 de persoane au protestat miercuri seara la Bruxelles după moartea unui tânăr de 23 de ani, arestat de poliție în weekend. Clipurile video de pe rețelele sociale arată mașina regelui Philippe lovită de proiectile în momentul în care trecea prin zonă.
King Philippe of Belgium's car caught up in riots in the northern suburb of Schaerbeek, Brussels. pic.twitter.com/upzycPpK76
— 243Cal 🇮🇪 (@243_cal) January 13, 2021
O secție de poliție a fost incendiată în timpul tulburărilor, iar mai multe străzi au fost vandalizate. O purtătoare de cuvânt a poliției a declarat agenției de știri AFP că Poliția a făcut mai multe arestări și a spus că patru ofițeri au fost răniți.
Bărbatul de 23 de ani a fost arestat sâmbătă seara după ce a fugit de polițiștii care verificau un grup suspectat de încălcarea măsurilor sanitare. Oficialii au transmis că acesta și-a pierdut cunoștința după ce a fost dus la o secție de poliție și a fost transportat la spital, unde a murit la ora locală 20:22, la puțin peste o oră după arestare. Motivele morții sale rămân neclare, dar procurorii au deschis o anchetă în acest sens.
Miercuri după-amiază, protestatarii au mers spre o secție de poliție, scandând că vor să știe adevărul despre moartea tânărului, iar ulterior demonstrația a devenit violentă. Ministrul de Interne, Annelies Verlinden, a condamnat incidentele de miercuri, calificându-le total inacceptabile.
Sursă: BBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.