Mașinile electrice devin din ce în ce mai populare în Europa, pe măsură ce UE introduce noi cerințe privind emisiile în 2021. Volkswagen a vândut 134.000 de vehicule electrice cu baterie în 2020, în creștere față de puțin peste 45.000 în 2019. Alături de automobilele hibrid, a vândut în total 212.000 de mașini.
Totuși, vânzările totale au însumat 5,3 milioane de milioane de vehicule, care s-a tradus într-o pierdere de 15% față de rezultatele aferente pentru 2019.
“2020 a fost un punct de cotitură pentru Volkswagen și a marcat o evoluție în mobilitatea electrică. Suntem pe drumul cel bun pentru a ne atinge obiectivul de a deveni lider de piață în vehiculele electrice cu baterie și susținem o abordare accesibilă”, a declarat Ralf Brandstätter, CEO Volkswagen Passenger Cars.
Asociația Producătorilor de Automobile Europene a declarat că, în al treilea trimestru al anului 2020, aproape unul din 10 autoturisme vândute în UE (9,9%) era unul electric, comparativ cu 3% în aceeași perioadă a anului 2019. Cu toate acestea, mașinile pe motorină și benzină au reprezentat în continuare peste 75% din vânzările totale de mașini din UE din iulie până în septembrie.
Euronews notează că vânzările de mașini pe combustibil alternativ au fost impulsionate și de stimulentele guvernamentale, dar și de un număr din ce în ce mai mare de modele noi. Cererea a fost limitată de lipsa locurilor de încărcare a mașinilor electrice.
Surse alternative: Reuters, Euronews
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.