“Tratamentul dezvoltat de noi țintește celulele bolnave fără a le afecta în vreun fel pe cele sănătoase. Reușim astfel să livrăm selectiv medicamente care activează imunitatea în celulele afectate de gripă. Există, de asemenea, potențialul ca această terapie să se dovedească eficientă la persoanele cu COVID-19, Hepatita B sau HIV”, spune chimistul Philip Low de la Universitatea Purdue.
Concret, conform experților, virusul gripal, la fel ca mulți alți viruși patogeni, își înmagazinează proteinele pe suprafața celulei gazdă. Totuși, aceste proteine virale nu pot fi mutate de virus în membrana unei celule sănătoase. Trebuie astfel să atace mai întâi o celulă, iar abia apoi își poate construi un înveliș de proteine.
Mai exact, cercetătorii au exploatat acest aspect și au creat o formulă de tratament care atacă direct proteinele, ceea ce înseamnă, implicit, că atacă o celulă infectată. În acest fel, medicamentul nu mai afectează și celulele sănătoase. Cercetările sunt însă la început, la stadiul de doze administrate șoarecilor.
„Am ales să începem testele noastre cu virusul gripal, deoarece rezultatele pot fi adesea aplicate și altor viruși care se folosesc de învelișurile cu proteine. Testele noastre de laborator arată că tratamentul funcționează la șoareci infectați cu virus gripal, care au primit o doză de virus de o sută de ori mai mare decât cea letală”, a spus profesorul Low.
Sursă: SciTechDaily
Foto: Pixabay/jarmoluk
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.