Tribunalul București l-a condamnat pe Lucian Duță la 6 ani închisoare pentru săvârșirea în formă continuă a infracțiunii de luare de mită, cu executare în regim de detenție. De asemenea, inculpatului i se interzice dreptul de a candida pentru funcții publice pentru o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei.
Pe 27 decembrie 2018, Duță a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, sub control judiciar. Aceștia au demonstrat că “În perioada 2010 – 2012, inculpatul Duță Nicolae Lucian, în calitate de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a pretins de la reprezentanții a două firme de software un comision de 10% din valoarea fiecărui act adițional sau contract pe care l-a semnat în această calitate și a primit suma totală de 6.300.000 de euro, dintre care 5.500.000 euro prin transferuri bancare și 800.000 euro în numerar“.
Potrivit DNA, ,”sumele de bani au fost remise inculpatului Duță Nicolae Lucian fie în numerar (în mai multe tranșe), fie prin virament în contul unei companii offshore înregistrată în Insulele Antile și cu conturi bancare deschise în Elveția“.
Procurorii precizau că în cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumei de 2.183.820 euro identificată într-un cont bancar din Elveția, asupra unui teren cu construcție S+P+4, asupra a 3 apartamente și asupra unui autoturism.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.