”De la finalul săptămânii, se vor redeschise toate magazinele. De pe 15 decembrie, vor fi ridicate restricțiile de călătorie și cinematografele își vor relua proiecțiile. Însă pe timpul nopții, între orele 21 și 7, sunt interzise deplasările fără motive întemeiate, cu excepția nopții de Crăciun și de Revelion” a explicat președintele Emmanuel Macron.
Acesta a precizat că abia pe 20 ianuarie specialiștii în sănătate vor reevalua situația sanitară, iar dacă numărul infecțiilor va fi în continuare scăzut, universitățile pot reîncepe cursurile față în față, iar barurile și restaurantele își vor relua activitatea.
”Știrile recente despre vaccinurile anti-COVID ne aduc un licăr de speranță. Avem în vedere începerea vaccinării populației la finalul lui decembrie sau la începutul anului viitor. Vom începe cu bătrânii și celelalte categorii vulnerabile. Trebuie să facem orice pentru a evita un al treilea val și o a treia perioadă de carantinare” a spus șeful statului.
Macron a mai adăugat că apogeul celui de-al doilea val pandemic a fost depășit, în condițiile în care țara a trecut de la peste 50 de mii de cazuri pe zi, în octombrie, la doar 4.452, luni.
Franța se află sub carantină strică din 30 octombrie. De la începerea pandemiei, a înregistrat 2,2 milioane de cazuri de coronavirus și peste 50 de mii de decese.
Sursa: BBC.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.