Victoria lui Joe Biden la alegerile prezidențiale din SUA a schimbat contextul internațional al Brexitului: cel mai puternic aliat al Regatului Unit va fi condus acum de un om care preferă un acord între Marea Britanie și UE.
„Consider, cu tot respectul, că aceasta este direcția în care guvernul britanic ar trebui să se îndrepte. Ar trebui ca Boris Johnson să facă tot posibilul și să obțină un acord cu Uniunea Europeană”, a spus premierul Irlandei Micheal Martin, la o zi după o discuție telefonică cu președintele-ales al SUA.
Și Boris Johnson a discutat săptămâna aceasta, la telefon, cu Biden. “Premierul l-a felicitat călduros” pe Joe Biden, a transmis biroul de presă al premierului britanic.
Totuși, conform Financial Times, Biden a insistat ca retragerea Marii Britanii din UE să nu afecteze pacea din Irlanda de Nord, încheiată printr-un acord la sfârșitul anilor ‘90. “Au vorbit despre importanţa implementării Brexit astfel încât să fie respectat Acordul de la Belfast. Premierul l-a asigurat pe președintele-ales al SUA că așa va fi”, a declarat un oficial britanic pentru FT.
Înainte de alegerile din SUA, Biden a spus despre Johnson că este “o clonă a lui Donald Trump” și a avertizat că “Brexit va diminua statutul Marii Britanii”.
Următoarea rundă de negocieri pe tema acordului este programată să aibă loc pe 15 noiembrie. Analiștii cred că nu va fi de ajuns, iar discuțiile se vor prelungi până la finalul lunii decembrie.
Surse alternative: Reuters, Business Insider, FT
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.