Posturile de adjuncți ai procurorului-șef vor fi ocupate de Danilo Ceccarelli (Italia) și Andrés Ritter (Germania), care vor avea un mandat de trei ani. Procurorul-șef le poate delega din atribuții, iar aceștia îi pot ține locul, în absența sa.
Cei doi au fost propuși chiar de Kovesi și au primit votul de încredere al celor 22 de procurori din colegiul Parchetului, care reprezintă tot atâtea state membre UE.
Andrés Ritter (56 de ani) a devenit procuror în 1995, iar în 2008 a preluat funcția de procuror-general adjunct al landului Mecklenburg-Pomerania. A concurat-o pe Codruța Kovesi la funcția de Procuror-șef European, dar s-a clasat al treilea în competiție.
Tot din 1995 activează și italianul Danilo Ceccarelli (53 de ani), care este specializat în criminalitate fiscală, fraude, corupție și spălare de bani. În ultimii doi ani, a fost procuror la Milano, în cadrul Departamentului pentru infracțiuni financiare transnaționale.
Pe 28 septembrie, Laura Codruța Kovesi și cei 22 de procurori care formează Colegiul de Coordonare al EPPO au depus jurămintul, moment care a marcat începerea activităților acestei instituții însărcinate cu anchetarea infracțiunilor legate de fondurile europene.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.